Se întâmplă că iaste democrație. Să hie! La ea acasă; și la noi, dacă se cere. Dacă e musai, cu plăcere. Se întâmplă că e vot. Și se agită lumea că e despre viitorul nostru. Deci e iar cu musai. Pe unde îmi plimb ochii mi se tot scrie să mă duc la vot. Io am să zic ”Ba!”. Nu voiesc a vă converti, doar vreu a vă ruga să citiți aceste rânduri scrise în urmă cu peste 70 de ani de Mihail Sebastian (Cuvântul, an X, nr. 3110, 21 decembrie 1933, p.1). Articolul se cheamă ”Cei care nu votează!”:
„Am întreprins o mică anchetă politică în jurul meu, în lumea prietenilor și tovarășilor mei de lucru, scriitori, profesori, medici, oameni de carte, toți din acea mult pătimită ”generație tânără” în numele căreia atâția șefi de plutoane ideologice își permit să enunțe adevăruri absolute. Și am făcut o constatare care prea este generală ca să nu aibă un sens precis. Nici unul dintre ei, nici unul vă spun, nu este înscris în listele electorale. Nici unul nu votează. Întâmplare? Neglijență? Indiferență față de aspectele vieții publice? Nu cred. Sau, poate, individual, de la caz la caz, aceste aparente pricini să joace oarecare rol, dar, în bloc, absența de la urne exprimă altceva, mai puțin superficial.
